Stiri fotbal: Gloria Buzău s-a impus cu 1-0 la Dunărea Călăraşi în ultima etapă de campionat şi a urcat pe locul 4 în seria a 2-a din Liga a 3-a.
Vineri a avut loc etapa a 11-a în cadrul seriei a 2-a din Liga a 3-a din România, iar Gloria Buzău a jucat în deplasare la Călăraşi unde a învins cu 1-0 formaţia locală, Dunărea Călăraşi. Singurul gol al acestei partide a fost înscris pe final, minutul 89 de Manea. În urma acestei victorii, Gloria Buzău a urcat pe locul patru în seria a 2-a din Liga a 3-a, având un total de 17 puncte. Ei sunt însă la distanţă mare de prima poziţie ocupată în acest moment de Viitorul Axintele cu 28 puncte. În această etapă, Viitorul Axintele s-a impus fără probleme cu 4-0 în deplasarea de la Eorica Baia.
Cealaltă echipă a judeţului Buzău care evoluează în seria a 2.a din Liga a 3-a, CSM Râmnicu Sărat, a reuşit doar o remiză în etapa a 11-a. Ei au jucat în deplasare la CSM Focşani, unde gazdele au evoluat fără căpitanul Bucătaru. Cei de la CSM Râmnicu Sărat au deschis scorul prin Vişan în minutul 14. Acesta a transformat o lovitură de pedeapsă acordată în urma unui henţ făcut de Mîndrescu. În repriza secundă, gazdele au egalat în minutul 61 prin Cosmin Pasăre care a marcat printr-o lovitură de cap. Pe final oaspeţii au avut mai multe ocazii importante, lovind chiar de două ori bara. În urma acestui egal, CSM Râmnicu Sărat a urcat pe locul doi cu 21 de puncte.
În etapa viitoare, fosta echipă din Liga 1, Gloria Buzău, va întâlni pe teren propriu pe Eolica Baia, echipă aflată pe locul 11, în timp ce CSM Râmnicu Sărat va sta deoarece în această serie a 2-a sunt doar 13 echipe.
Subiecte asemanatoare: